Am încheiat dezbaterile în grupul de lucru pentru modificarea Legii Asociațiilor de Proprietari din cadrul Comisiei de Administrație Publică.
În ultima ședință am agreat o prevedere importantă prin care împiedicăm și prevenim abuzul de vot în cadrul Asociațiilor de Proprietari. Mai precis, ne-am axat pe principiul: votul pentru alegerea organelor de conducere să fie per fiecare membru al asociației de proprietari, indiferent de câte proprietăți deține. Astfel, blocăm situații nefirești precum dezvoltatori care își păstrau parcările și boxele ca mijloc de control pentru votul în cadrul Asociațiilor de Proprietari. De acum încolo nu vor mai putea folosi acest fapt în alegerile din cadrul Asociației de Proprietari. Astfel se echilibrează situația în cadrul Asociației de Proprietari. Numai așa proprietarii pot să-și aleagă președintele și comitetul executiv dorit.
Articolul de lege este următorul: „pentru alegerea organelor de conducere, fiecare proprietar, membru al asociaţiei, are dreptul la un vot indiferent de numărul de unități de proprietate imobiliară”
